Ungaria a învins Germania cu 26-25 în primul meci al zilei la Nancy, într-un meci din grupa principală 2. În cealaltă partidă care s-a jucat de la aceeași oră la Nantes, Franța și Suedia au terminat la egalitate, 21-21.
Zdrobită de Norvegia în etapa precedentă, Ungaria a reușit să-și revină psihic și să obțină două puncte extrem de importante în fața Germaniei. Formația lui Kim Rasmussen a reușit să se desprindă la 5-1 după primele minute și să mențină o presiune permanentă pe adversar. Germania a părut o echipă obosită, a făcut multe greșeli și a așteptat poate prea mult de la Emily Bolk, care nu a fost în zi de grație. Chiar și în aceste condiții, naționala lui Henk Groener a reușit să egaleze și să preia conducerea cu 10 minute înainte de final, după un gol marcat de Behnke.
Ungaria a fost totuși echipa mai lucidă, a comis mai puține erori și a dat lovitura cu 8 secunde înainte de final, când Hafra a marcat pentru 26-25. Ungaria a egalat Germania la puncte și încă mai visează la o performanță miraculoasă. Șansele de a prinde însă semifinalele sunt infime. Rezultatul este favorabil însă Norvegiei, care mai are nevoie doar de o victorie a României în fața Olandei, de la ora 19:00, pentru a depinde apoi de propriile rezultate în lupta pentru semifinale.
Clasamentul grupei îaninte de România – Olanda
La Nantes, Suedia a fost la un pas de o mare surpriză. Gullden a avut o prestație foarte bună, portarul Idehn a fost fabuloasă, iar nordicele au condus Franța aproape tot meciul. Selecționata lui Krumbholz s-a scos pe final cu apărarea și a obținut un punct, 21-21, care o menține în pole-position pentru accederea în semifinale.
Sursa foto https://fra2018.ehf-euro.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER